Să simţi sau să nu simţi?

By 0 , , , , Permalink

Cei care caută dezvoltarea personală şi care sunt interesaţi de mai mult decât partea materială a acestei lumi în care trăim, au întâlnit deja acest concept. Acela de a te lăsa să simţi sentimentul pe care îl ai, astfel încât să poţi merge mai departe.

 
Pe de altă parte, sunt nenumărate imbolduri prin care ţi se sugerează să nu te laşi cuprins de sentimente negative, ci să îţi schimbi starea de spirit prin atitudini şi abordări pozitive.

 
Ei bine, ce facem? Simţim sau nu simţim?
Hai să le luăm pe rând şi să vedem diferenţele.

 
Prima situaţie este aceea când ne ferim să simţim ceva, acoperind sau amorţind senzaţia cu altceva: activităţi intense care ne ocupă tot timpul, mâncare, băutură, ţigări, etc. Adică ne ducem într-o stare de negare, de evitare. Acesta este momentul când e de preferat să ne lăsăm să simţim, pentru că dacă nu o facem, sentimentul respectiv nu va face decât să crească în intensitate şi să izbucnească într-un mod mult mai violent, mai târziu.

 
La capătul opus este situaţia când singuri ne creăm sentimentele negative rămânând ancoraţi în probleme din trecut sau făcându-ne griji cu privire la viitor. Adică fie rememorăm acţiuni care nu pot fi schimbate, fie facem speculaţii cu ce se poate întâmpla rău. Această este situaţia care nu ar trebui alimentată cu gânduri pesimiste şi aici este de ajutor o abordare şi o atitudine pozitivă.

 
Ca o concluzie, cum ne dăm seama dacă e bine să simţim sau nu?

 
Întreabă-te: “încerc să evit, să neg ceva?” SAU “îmi imaginez o poveste care se poate sau nu se poate întâmpla?” SAU “ceea ce mă întristează este un lucru pe care oricum nu îl mai pot schimba?”

 
Cam aşa. Dacă tot nu îţi dai seama singur, da-mi un e-mail şi o lămurim împreună.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.